Bine ati venit ūüôā

Acest blog vine in sprijinul adultilor in educatia si cresterea copiilor intr-un mod armonios, care tine cont de unicitatea, sentimentele si nevoile fiecarui copil in parte.

Aici gasiti articole, scrise ca urmare a unei selectii riguroase, a celor mai bune si noi carti citite din viata emotionala a copiilor, educatie si parenting.

Impreuna contribuim la cresterea unei comunitati responsabile de educatia si dezvoltarea armonioasa a copiilor prin comentarii la articole, impartasirea de noi resurse, recomandari (carti, materiale audio/video, surse si resurse online)   si informatii relevante din experiente personale.

PS- daca doresti sa primesti informatii din cele mai bune si noi carti in educarea si cresterea copilului, apasa cu incredere butonul Follow¬†din dreapta. ūüôā

Sa ne fie cu folos!

 

Advertisements

Raising Children Compassionately

Parenting the Nonviolent Communication Way

Marshall Rosenberg

Felul in care am fost educati sa vedem rolul de parinte este diferit de ceea ce au nevoie copiii si chiar de ceea ce au nevoie cu adevarat parintii in relatia cu propriul copil. Pedepsele, recompensele, invinuirea si etichetele pe care le folosim, in special din obisnuinta, in relatia parinte-copil, sunt cele care de obicei intensifica sau aprind conflictele si ne departeaza de ceea ce este viu in noi. Atunci cand folosim autoritatea asupra altei fiinte umane, fie prin ganduri, cuvinte sau fapte, nu facem decat sa amplificam atitudinea de rezistenta sau rebeliune. Iar in cazul copiilor aceasta atitudine este des intalnita, deoarece isi exprima astfel revolta in ceea ce priveste nesatisfacerea nevoilor acestora de respect, incredere, colaborare, iubire neconditionata, intelegere. 

Pedepsele si recompensele folosesc acelasi tip de gandire, avand ca scop controlul si modificarea comportamentului unui copil, folosind autoritatea unei fiinte umane asupra altei fiinte umane. Pentru a vedea limitarile acestor atitudini e nevoie sa ne punem doua intrebari: Ce vrem sa faca diferit copilul nostru? si Care vrem sa fie motivatia copilului de a face ceea ce ne dorim noi sa faca? Vrem sa-si modifice un comportament din vina, rusina, frica, pedeapsa sau recompensa? Sau vrem sa o faca din intelegere, colaborare, respect fata de nevoile proprii si ale celorlalti? Cand folosim a doua intrebare, vedem de ce pedepsele si recompensele nu vor functiona niciodata. De asemenea ideea preconceputa legata de felul in care ii vedem pe copii, ca fiind doar niste copii, ne impiedica de ne conecta la un nivel profund cu ei, de a pune in relatie acel respect autentic, acea incredere in ei ca intr-o fiinta umana egala cu noi, acea colaborare pe care ne-o dorim. Unii parinti ar spune: Ok, nu folosim autoritatea, nu facem nimic, atunci cum ne vom educa copiii? Cum ii vom proteja? Cum le vom oferi siguranta? Insa exista si alt mod prin care putem sa le oferim indrumare copiilor, fara sa folosim forta. Exista o diferenta intre forta folosita in caz de urgenta, cu scop protectiv si care tine de nevoia noastra de a-i sti in siguranta pe ei, pe noi si pe ceilalti, ca fiinte umane si forta punitiva. Insa exista si acea autoritate pe care o folosim pentru a pedepsi, a judeca. De cate ori un copil va simti ca o cerinta este formulata sub forma unei porunci, in spatele acestei atitudini aflandu-se judecata si pedeapsa, va reactiona agresiv, pentru a se apara. 

Atunci cand folosim compasiunea in educarea copiilor nostri ne conectam cu ei la un nivel profund, acela de fiinta umana. Ne conectam cu sentimentele si nevoile lor. Ne conectam cu sentimentele si nevoile noastre. Impartasim intr-un mod autentic, sincer, de la egal la egal, ce se intampla cu noi, ce se intampla cu ei, avand ca scop principal gasirea de solutii care sa tina cont de nevoile ambelor parti. Consecintele unei astfel de educatii sunt benefice, in special aceea de a creste un om cu abilitati social-emotionale, un om echilibrat emotional, cu resursele necesare sa-si gestioneze viata emotionala si sa faca fata mediilor si culturilor care se bazeaza pe frica, rusine, vina, autoritate, fara a o lua personal, fara a suferi, fara a se pierde pe sine.

Aceasta compasiune cu care ne dorim sa ne tratam copiii incepe cu un nou mod de gandire si comunicare. Unul mai firesc si natural. Comunicarea care include prejudecati, critici, porunci si folosirea autoritatii, este un tip de comunicare invatat, transformat ntr-un obicei care a devenit firesc. Suntem pe pilot automat. Comunicarea empatica cu propriul copil presupune rabdare si ascultare empatica din partea noastra, ca adult. Presupune valori precum: respectarea individualitatii si autonomiei unei fiinte umane, presupune observare, vulnerabilitate si intentia de a stabili o legatura umana care sa tina cont de nevoile tuturor celor implicati. 

De obicei, atunci cand o fiinta umana se afla in durere, cu bune intentii, oferim sfaturi, acordul sau dezacordul nostru privind situatia respectiva. Iar copiii, dincolo de eticheta de ” copil”, sunt fiinte umane. Toate fiintele umane, atunci cand se afla in durere, au nevoie mai intai de presenta si ascultare, de empatie.¬†

Copii au nevoie sa simta iubirea neconditionata, in special din partea parintilor. A le spune copiilor ca ii iubim pe ei asa cum sunt, iar faptul ca uneori  apreciem un anumit comportament al lor sau nu, nu are legatura cu iubirea pe care le-o purtam, ii ajutam sa distinga intre comportament si propria existenta. Si astfel le oferim resursa esentiala de care au nevoie in viata pentru a face fata provocarilor, aceea de a le trimite iubirea neconditionata.

Comunicarea si conectarea ca fiinte umane implica timp, ascultare si rabdare. Insa reprezinta calea naturala spre tot ceea ce credem ca poate insemna viata si relatiile noastre, o cale de colaborare, pace si iubire. Nu e nevoie sa fim parintii perfecti ci doar sa ne bucuram ca nu ne oprim din a cauta si ca incercam  sa iesim din tipare, din etichete si din ganduri. 

Suntem oameni. Nu suntem perfecti. Si copiii apreciaza sinceritatea. Vulnerabilitatea e un dar. Conectarea cu nevoile si sentimentele noastre este ceea ce ne face umani. 

Crescandu-l pe Cain

Sa ocrotim viata emotionala a baietilor

Dan Kindlon & Michael Thompson

 

Capitolul V- Tati si Fii

Foarte putine lucruri il fac pe un barbat sa planga. Si daca se intampla asta, de cele mai multe ori, e din cauza tatalui sau:  fie ca il detesta sau il admira, fie ca tatal a fost absent emotional sau fizic, ori a avut o prezenta dureroasa. Iubirea e impartasita cu greu in relatia tata-fiu, tatii lovindu-se de aceleasi bariere emotionale, limitati in exprimarea sentimentelor si nevoilor fata de proprii fii.

Imaginea tatalui joaca un rol esential in viata unui baiat. Felul in care isi vede tatal contureaza imaginea pe care si-o formeaza despre sine insusi si felul in care se vede ca barbat. Intre fii si tati se afla o mare ruptura emotionala. Pentru multi fii aceasta ramane pe viata o sursa de tristete, furie, suparare sau rusine.

Oricat de imposibil ar fi un tata, un baiat  isi doreste, in adancul fiintei lui, sa fie iubit si recunoscut de acesta. Baietii au nevoie de respect, iubire si acceptare din partea tatalui la orice varsta. Baietii cu cele mai multe resurse emotionale sunt cei ai caror tati le arata ca le pasa de ei, in mod constant si afectuos. Copiii ai caror tati sunt apropiati de ei din punct de vedere emotional si se implica activ in viata de familie, sunt mai putin predispusi spre delicventa, violenta, abandon scolar, vandalism, betie, droguri, atasamente si dependente de orice tip.

Atat tatii cat si baietii recunosc ca doresc sa se inteleaga mai bine, insa intampina aceleasi bariere emotionale perpetuate din tata in fiu, si se afunda in tacere, invinuiri sau critici. Mamele sunt mijlocitoare intre fii si tati, incercand sa-i faca sa-si deschida inimile si sa-si exprime vulnerabilitatea.

Orice tata isi iubeste copii insa nu gaseste cuvintele si curajul de a-si exprima emotiile fata de acestia. Daca fiii nu au invatat de la propriul tata ca e natural si omenesc sa-si identifice si sa-si exprime trairile, le va fi greu sa o faca in propria viata. Vor face ceea ce au invatat: sa concureze, sa controleze si sa critice. Atunci cand un fiu incepe sa conteste autoritatea unui tata, acesta reactioneaza in acelasi fel in care a fost educat de tatal lui: va incerca sa controleze sau sa critice. Pe la 12 ani un baiat isi alege modelul masculin, un barbat pe care il admira si pe care il imita tot restul vietii. De obicei acest barbat este tatal lui. Multi barbati au impresia ca au ajuns ca tatal lor, chiar daca nu asta au intentionat.

“Cei mai multi barbati sunt impovarati de sentimente nerezolvate cu privire la propriul tata, indiferent de cat de indepartati de el sunt, prin distanta sau prin moarte, si, astfel, tiparul de dorinta si dezamagire e transmis de la tata la fiu, ca o mostenire trista.”

In familiile in care tatii s-au implicat constant, in mod egal, in cresterea si educatia emotionala a copilului, rezultatele in ceea ce priveste evolutia si performanta acestuia sunt mult mai mari. Implicarea mamei este la fel de valoroasa. Insa aceasta este prezenta si activa in viata copilului, atribuindu-se rolul principal in cresterea si educarea lui, astfel ca implicarea tatalui devine un mare plus. Prezenta tatalui la treburile gospodaresti, in viata de familie si la sedintele cu parintii, implicarea activa si blanda in gestionarea si impartasirea vietii emotionale, influenteaza stabilirea ocupatiilor si veniturilor viitoare ale copiilor lor, nivelul de educatie si coeficientul intelectual. Copii ai caror tati sunt apropiati de ei din punct de vedere emotional si se implica activ in viata de familie, sunt mai putin predispusi spre delicventa, abandon scolar, violenta, vandalism, betie, droguri, atasamente si dependente de orice tip.

In anii 50′ ¬†imaginea tatalui care astepta un copil era prezentata destul de vag, acesta fiind mai degraba un spectator la sosirea pe lume a fiului. Tatal ramanea in continuare spectator in ceea ce priveste educatia si cresterea copilului. Ocupatia esentiala fiind sa aduca bani in casa si sa instaureze disciplina.

Tatii au rol esential in dezvoltarea emotionala a baietilor si nu numai. Astazi se asteapta mult mai mult de la un tata. Sa fie documentat in ceea ce priveste formarea si cresterea copilului, sa participe impreuna cu mamele la cursurile de parenting, sa se implice activ si bland in viata de familie. Insa tatii au nevoie de incurajare si sustinere in acest demers. Mamele au tendinta sa intervina in relatia tatilor cu fii din dorinta de a folosi un stil potrivit in educarea copiilor si din neincrederea in “calificarea tatalui”. Neincrederea mamelor in a-si lasa sotii sa ingrijeasca copiii poate fi justificata. Tatii au nevoie de instruire si exista nenumarate carti si cursuri pe aceasta tema.

Un rol esential pe care il joaca tatal, mai ales in perioada copilariei timpurii, este acela de partener de joaca. Stilul activ de joaca al tatilor stimuleaza copilul si este important in dezvoltarea cognitiva cat si cea emotionala. Atunci cand mama il corecteaza mereu pe tata, risca sa strice o relatie autentica intre tata si copil, inlocuind-o cu una tematoare si controlata.

Felul in care tatal se joaca cu copilul, sau felul in care abordeaza si rezolva problemele, reprezinta lectia pe care o primeste acesta din urma, in gestionarea propriilor provocari si a vietii emotionale. In joaca apar in general si emotii puternice, mai greu de controlat. Aici intervine tatal cu blandete, invatandu-l cum sa-si exploreze emotiile si nevoile, cum sa le identifice, cum sa le exprime. Il invata cum sa accepte frustrarea, cum sa-si gestioneze mania, cum sa piarda cu gratie si cum sa-si stapaneasca temperamentul.

Perioada maturizarii este destul de dificila pentru un baiat. el are nevoie, mai mult ca oricand, sa se simta mandru si increzator ca va face fata si ca se va descurca. De aceea parerea tatalui despre el, incurajarea si increderea primita de la acesta, au o valoare imensa in ochii fiului. Indiferent de actiunile unui baiat, el este foarte sensibil la reactia tatalui. el are mare nevoie sa-si respecte si sa-si admire tatal si sa simta ca acesta este competent.

Un baiat isi doreste sa simta ca e fantastic in ochii tatalui. Fiul are nevoie sa se simta acceptat si iubit de propriul tata, indiferent de ce face sau cum este. Are nevoie de sinceritatea emotionala mai mult decat a-i arata ca tatal poate fi expert in orice incercare. Dupa varsta de opt ani un baiat vede dincolo de mastile emotionale. Tatal care se poarta ca fiind priceput la toate, poate mai priceput decat este sau care nu-si recunoaste propriile greseli, ii arata fiului sau un model gresit de barbatie.

In perioada adolescentei baietii trec prin provocari majore. Tocmai atunci au nevoie de intelegere si incurajarea tatalui. Au nevoie de suport emotional si tratarea cu empatie a rebeliunii acestora. La aceasta varsta baietii se afla mereu in defensiva, cu garda pusa, depunand un efort enorm de a-si ascunde slabiciunile atat acasa, in grupul de prieteni sau la scoala. O deschidere din partea tatalui, incurajarea la discutii, empatia, compasiunea si implicarea baiatului in abordarea provocarilor si rezolvarea problemelor, sunt esentiale in maturizarea si dezvoltarea emotionala. E nevoie de rabdare, calm, incredere si timp. De iubire, acceptare si introspectie.

Fiul primeste lectii de viata de la tata in fiecare zi prin fiecare gest, expresie, actiune, comportament si cuvant. Un baiat observa cum tatal sau isi rezolva conflictele, cum colaboreaza si cum lucreaza ca partener in casnicie, in comunitate si la job. Un tata care ii arata fiului lui emotie, empatie, grija, sinceritate si flexibilitate in raspunsuri va primi respectul si admiratia fiului. Mai mult decat atat, in felul acesta pune bazele unei dezvoltari emotionale armonioase.

Copii si tatii au nevoie sa-si impartaseasca sentimentele, sa constientizeze tiparele si blocajele emotionale, sa-si construiasca relatii bazate pe empatie, compasiune, deschidere emotionala si iubire impartasita.

“Tiparele de izolare emotionala se pot schimba. Un barbat care vrea o relatie mai mult decat satisfacatoare cu fiul sau poate incepe sa si-o construiasca in moduri simple, dar semnificative: o poveste de noapte buna, un joc de pase, un compliment, un zambet. Numai dorinta de a incerca reprezinta, in sine, inceputul unui nou tipar care poate inlocui dezamagirea provocata de distanta emotionala cu o mostenire a dragostei.”

Crescandu-l pe Cain

Sa ocrotim viata emotionala a baietilor

Dan Kindlon & Michael Thompson

 

Capitolul IV – Cultura cruzimii

Fiecare barbat detine povestea lui despre maturizare, fie ca e vorba de prietenie, de un moment ramas atat de viu in amintirea lui sau de o trauma. Exista povesti despre propria maturizare pe care barbatii nu le zic nici macar intre ei. Durerea emotionala a fost atat de mare incat fie nu-si mai amintesc, fie nu gasesc puterea sa vorbeasca despre asta. Ori poarta cu ei pana in prezent durerea acelor amintiri. Povestile lor de maturizare, oricare ar fi ele si oricat de diverse, traverseaza aceleasi teme de baza: dominatia, umilirea, teama, tradarea, esecul.

Dupa varsta de 10 ani un baiat devine mult mai constient de pozitia lui intr-un grup. Apar schimbari atat in dezvoltarea cognitiva cat si cea fizica asa incat ei ajung sa isi ridice foarte mult stacheta si sa isi propuna targhete marete, de neatins. Apar preocuparile legate de cine e cel mai puternic, cine e cel mai atragator, cine are notele cele mai mari, cine castiga la jocuri, cine detine cele mai bune lucruri si cine reuseste sa domine verbal si chiar fizic.

Baietii dezvolta la aceasta varsta o nevoie puternica de autonomie, de libertate. Sunt foarte prezente nevoile legate de recunoastere, respect, acceptare si mai ales de apreciere. De asemenea e perioada in care apar schimbari si in plan fizic. Aceasta este prima etapa dificila din viata unui baiat, apar primele griji legate de cum arata, cine  e cel mai puternic, mai valoros. Acum invata despre cum sa-si reprime sentimentele sau cum sa-si distraga atentia de la ele.

Baietii cauta in aceasta perioada modele de urmat, in special modele masculine. Insa tiparul de barbat mediatizat intr-o cultura  a cruzimii le arata partea dominatoare a barbatiei  si stoicismul, creand astfel un mediu care ii pune pe unii impotriva altora.

Multe situatii umilitoare se petrec la scoala, la joaca si sunt lucruri de care acestia se simt rusinati sa vorbeasca. Se umilesc intre ei verbal sau fizic, mai in gluma mai in serios, sau se intrec intre ei, perpetuand astfel duelul si competitia in exces. Astfel de situatii pot lasa rani adanci in inima unui baiat. Pot fi atat de dureroase si de intime, ca nu va indrazni sa vorbeasca niciodata despre ele, mai ales daca educatia emotionala nu face parte din cadrul de formare al unui baiat.

Infrangerea, perceptia ca sunt invinsi sau ca pot fi mai slabi decat altcineva din grup, reprezinta cea mai mare suferinta pentru un baiat. Cu fiecare moment trait in teama, dominare sau tradare, un baiat este indepartat de incredere, empatie, relationare. Insa in aceasta cultura a cruzimii, invata cum sa-si inabuse emotiile, cum sa le ascunda, cum sa le reprime, cum sa fuga de ele. Astfel capata un soi de precautie cu care isi abordeaza relatiile pe parcursul intregii vieti. Toti baietii sunt vulnerabili, fie ca sunt victime sau atacatori. In spatele oricarui comportament nedorit se afla emotii neidentificate, neexprimate inca.

Baietii traiesc cu teama si lupta de  a reusi, de a ajunge in varf. Dar cand ajung acolo raman cu teama si lupta de-a nu le-o lua altcineva inainte. Insa tachinarea unui baiat fata de altul poate produce rani de nereparat asa ca putem sa-i educam pe acestia sa invete sa ia apararea victimei, sa practice empatia si compasiunea. Sa practice ascultarea si intelegerea fata de sine si fata de ceilalti.

In special la varsta adolescentei, baietii au mare nevoie de respectul si aprecierea grupului, al prietenilor, al familiei. Acestea sunt nevoi firesti si omenesti. Toti le avem. De asemenea, ca toti copiii, resimt cea mai mare nevoie de includere. Au nevoie de empatie, ajutor practic, sustinere si companie, au nevoie de intarirea propriei valori. Mai ales in aceasta perioada baietii traiesc intens aceasta nevoie de a se integra, de a se face cunoscuti ca masculi de succes. Baietii sunt pusi la incercare sa faca fata asteptarilor culturale : sa fii barbat inseamna mai mult decat sa ai o fizionomie masculina bine conturata ci sa faci fata celor mai dificile provocari, pentru ati castiga statutul de barbat. Si aceste preconceptii circula la nivel constient sau stocate in subconstient. Tipare dupa care ne ghidam atitudinea fata de baieti.

Desi aceasta performanta, asa cum e ea vazuta in ochii baietilor si a culturii in care traim (prin supereroi si sportivi prezentati excesiv de nerealist) e de neatins, baietii se lupta continuu sa o obtina. Despre si in lumea barbatilor gandim in termeni de putere si valoare. Tot ceea ce face, zice sau gandeste un barbat poate fi interpretat ca slab sau puternic.

Baietii primesc asupra lor presiunea sociala, de grup, presiunea culturala cat si nevoia indusa de a parea masculini cu orice pret. Si cum trasaturi precum tandretea, empatia, compasiunea si orice gest de a-ti arata vulnerabilitatea sunt vazute ca feminine, ei invata sa isi renege acea parte sau sa si-o reprime. Standardul de barbatie este folosit la cote inalte, iar baietii se folosesc de asta in umilirile, glumele si sarcasmul lor unul fata de altul.

Sportul este de folos si de interes pentru baieti. Le ofera modalitatea perfecta de a-si manifesta activitatea fizica, energia si curajul. Insa felul in care este promovat sportul si imaginea sportivului in randul baietilor nu face decat sa-i incurajeze sa se dueleze si sa le scada stima de sine multora dintre ei, nereusind sa se ridice la standardele setate  irealist. Accentul pus pe recompense, prestigiu, performanta, umiliri, lasa rani adanci in planul emotional.

Baietii ca si fetele au nevoie de prietenie, socializare. Insa ei se deschid mai greu, avand nevoie mai intai sa testeze terenul. Sa vada daca se pot simti in siguranta sa se exprime pe sine, fara teama de a fi judecat sau exclus din grup. Nefiind incurajati sa-si exprime in mod constant emotiile si nevoile, baietii gasesc cu greu refugii in anumite prietenii, unde se simt in siguranta sa fie ei insisi. Dezvolta atasamente, dezvolta sisteme de aparare. Tocmai pentru ca educatia actuala nu le ofera aceasta sustinere emotionala, tradarea sau perceptia lor de tradare in prietenie ii afecteaza profund.

Trecand prin toate aceste pierderi: ale prieteniei, ale increderii, ale stimei de sine, ale iubirii, se inchid emotional. Motivele pentru care pastreaza tacerea pot fi diverse: teama ca vor fi din nou victimizati, teama de sanctiuni si asumarea lor, sau teama de excludere din grup. Iata cum tacerea a devenit astfel un simbol al barbatiei.

Aceleasi bariere emotionale cu care se confrunta baietii le au si tatii. Si iata cum exemplul masculin poate ramane acelasi si se perpetueaza, urmand acelasi drum. Insa putem sa cautam in inimile noastre si ale celorlalti. Putem sa incurajam baietii si tatii sa vorbeasca despre viata lor emotionala, sa-si impartaseasca emotiile si nevoile, sa devina vulnerabili. Sa rupa codul tacerii si sa se conecteze intr-un mod poate mai benefic relatiilor dintre fii si tati si relatiilor in general.

A ne exprima prin cuvinte emotiile si nevoile este cel mai frumos dar pe care il putem primi si oferi ca fiinta umana.

 

 

Crescandu-l pe Cain

Sa ocrotim viata emotionala a baietilor

Dan Kindlon & Michael Thompson

 

Capitolul III- Pretul mare al disciplinei autoritare

Copilul are nevoie de disciplina. O disciplina efectuata intr-un mod pozitiv ii satisface copilului nevoia de siguranta, nevoia de claritate si ordine. Insa aplicarea unei discipline aspre, care consta atat in palmuire sau bataie, cat si in cuvinte jignitoare, porunci sau amenintari, nu reprezinta o solutie viabila pentru nici un copil. Si totusi, se pare ca datorita acestor preconceptii si diferente dintre sexe, baietii beneficiaza cel mai mult, de o astfel de disciplina. 

Se pleaca de la premisa ca un baiat are mult mai multa nevoie de o astfel de instruire, ca sa devina barbat. Se pleaca de la ideea ca baietii nu inteleg sugestiile subtile si sunt mai rezistenti la lovituri, jigniri si tipete. Nu sunt asa de sensibili ca fetele. Insa atunci cand facem diferente intre capacitatea copiilor de a suporta suferinta, teama si mania, baietii au de pierdut, tratandu-i cu mai multa ignoranta referitor la aceste aspecte. 

Orice copil tratat cu duritate, in mod abuziv, agresat verbal sau fizic, va dezvolta cai de aparare puternice, de cele mai multe ori aflate sub masca agresiunii sau izolarii. Barbatii care au fost loviti, care au suportat rusinea si umilirea in copilarie, au tendinta sa se razbune, la maturitate, pe toata lumea. 

Tratarea cu asprime a baietilor are loc in diverse familii. Studiile ne arata ca baietii primesc intotdeauna pedepse mai grele si sunt tratati cu pedeapsa corporala mai des decat fetele. Insa cuvintele aspre, amenintarea, controlul agresiv-abuziv si penalizarile aspre lasa la fel de multe rani adanci in inima unui baiat.

Baietii care s-au confruntat cu disciplinarea aspra, abuzul verbal sau fizic, se confrunta pana in prezent cu rusinea, ura de sine si mania. Ei nu reusesc sa-si exprime pe deplin sentimentele, nu sunt incurajati sa faca asta intr-un mod pasnic si astfel se inchid emotional, luptandu-se cu anxietatea, deprimarea, rusinea, refulate in manie. 

In spatele oricarui comportament neadecvat al unui baiat se afla sentimente si nevoi neimplinite. Atitudinea care ajuta mai mult, in astfel de cazuri, este sa-i incurajam pe baieti sa exprime ce se afla in spatele comportamentului. Sa-i ajutam sa-si gaseasca propriile cuvinte, pentru a-si exprima si recunoaste durerea. 

Faptul ca noi, adultii, ne folosim de forta (cuvantului sau forta fizica) pentru a pedepsi sau a constrange, nu ne face decat sa sarim peste un moment de invatare din viata copilului, nu facem decat sa ignoram componenta emotionala.

Pedepsele si agresiunea verbala sau fizica, folosite ca modalitati de control si disciplina, starnesc in baieti o atitudine de contraatac, de rebeliune si razbunare. Daca un baiat se simte acuzat sau umilit pe nedrept, va pastra viu conflictul in el pana gaseste o forma de a se elibera de povara sentimentelor traite atunci. 

Atunci cand aplicam disciplina dura nu facem decat sa impingem un copil spre rebeliune. Baiatul va incalca si mai mult regulile si valorile parintilor. Astfel pierdem din vedere rolul esential al formarii: acela de a creste adulti responsabili. 

E necesar sa cream mediul si contextele unei formari blande unde empatia, compasiunea, colaborarea si exprimarea nevoilor, sunt elemente cheie, in educarea si dezvoltarea echilibrului si de autocontrol al unui copil. 

Exista doua tipuri de invatare: cea semantica (invatarea bazata pe reguli, des intalnite in mediul scolar) si cea episodica (invatarea bazata pe simturi). Traumele din copilarie sunt acumulate sub forma episodica. Toate victimele isi vor aminti senzatii, elemente vizuale, mirosuri, texturi, lumini si sunete. 

Un parinte are o putere fantastica in ochii propriului copil. Totodata reprezinta si un exemplu pentru maturizarea copilului. Modurile prin care i se arata unui copil, de mic, despre cum sa-si gestioneze mania si cum sa se usureze de povara sentimentelor grele, fara sa se raneasca pe sine sau pe ceilalti, devin obiceiurile de gestionare a vietii emotionale a viitorului adult. 

Atunci cand ne concentram pe critici, umilinte, lovituri si scoaterea in evidenta a esecurilor baietilor, acestia vor creste cu o stima de sine scazuta. Se vor autosabota si niciodata nu vor fi multumiti cu ceea ce sunt sau ceea ce fac. Nemultumiti de sine vor gasi defecte in aproape orice si orcine in jurul lor. Nevoile de apreciere, acceptare, incurajare si  sprijin nu le-au fost indeplinite de mici, ramanand la fel de vii si la varsta maturitatii.

Studiile arata ca majoritatea infractorilor si a barbatilor agresivi au fost crescuti cu disciplinare severa, in saracie sau au trecut prin diverse traume, suferind, suportand rusinea, umilirea, durerea si neputinta. 

“Parintii cred ca ajuta un copil daca il lovesc si nu fac decat sa-l faca si mai rau[..;..]…furia ramane in el…[..;..]…si durerea devine mai mare decat poate suporta.”¬†

Un mod de a ne creste baietii armonios, in contact cu sentimentele si nevoile lor, este sa aplicam disciplinarea pozitiva. Sa le aratam respect, incredere si acceptarea experientei de viata. Disciplinarea pozitiva se face prin indrumare ferma si clara, o indrumare bine argumentata. Disciplinarea pozitiva consta in implicarea baietilor in rezolvarea problemelor, in incurajarea lor de a impartasi sentimentele si nevoile. Le oferim indrumare blanda si rabdare. Prin aplicarea unei disciplinari blande ii ajutam sa invete sa priveasca in interior, sa-si recunoasca si sa-si accepte emotiile. Ii ajutam sa se exprime intr-un mod care sa le imbunatateasca relatile cu cei din jur. Prin conversatii, rabdare si iubire le cream mediul propice pentru a invata autocontrolul si gestionarea vietii emotionale. 

Insa acest tip de disciplinare implica multa munca, multa rabdare si timp. 

“Atunci cand stilul nostru de disciplinare incurajeaza intelegerea reciproca, asta ii ajuta pe baieti sa fie baieti mai buni prin faptul ca ne conduc pe noi spre moduri mai bune de a-i educa.”

Crescandu-l pe Cain.

Sa ocrotim viata emotionala  a baietilor.

Dan Kindlon & Michael Thompson

 

Capitolul II

Mediul scolar primar reprezinta o provocare pentru un baiat pentru ca se vede nevoit sa faca fata asteptarilor ridicate ale parintilor si cadrelor didactice, bazate pe rezultate scolare, ale carei programe scolare pun accentul pe citit, scris si abilitati verbale.  In mod normal, aceste abilitati cognitive se dezvolta mai tarziu la baieti. 

De asemenea in clasele primare baietii au ca figuri autoritare persoane de sex feminin, care au idei preconcepute despre caracteriticile unei dezvoltari normale ale acestora: actiune, miscare si comportament impulsiv. Baietii se adapteaza mai greu in mediul scolar. Asteptarile ridicate ale parintilor si a cadrelor didactice ii indreapta catre pierderea motivatiei, pe care si-o regasesc cu greu in urmatorii ani sau deloc. Rusinea si teama de esec sunt cicatrici pe care le resimt ani buni dupa scoala. De asemenea baietii sunt foarte sensibili la tipete si chiar daca nu isi exprima durerea ei sunt profund afectati. 

Baietii sunt activi si au o energie indreptata spre actiune. Isi asuma riscuri, sunt directi, vorbesc in termeni simpli si clari. Actioneaza indraznet si adesea sunt catalogati drept dezorganizati sau dezordonati.  Ei au o mare nevoie de a se simti puternici si competenti, avand un simt al competitiei foarte bine dezvoltat. Si isi exprima starile prin miscare, prin actiune. Insa partea trista este ca atat la scoala cat si in familie aceste calitati sunt vazute ca defecte. 

In clasele primare baietii sunt evaluati ca avand rezultate mai slabe decat fetele. Motivele constau in dezvoltarea emotionala  mai tarzie si activitatea fizica sporita. Incurajarea de a trece peste provocarile scolare si esecuri,  incurajarea de a-si urma pasiunile duc la pregatirea unui adult capabil pentru viata.

In mod eronat diferentele dintre sexe si dezvoltarea biologica diferita au fost privite s interpretate in defavoarea baietilor. Multi dintre ei sunt diagnosticati cu hiperactivitate sau dificultati de invatare. Imaginea de elev problema este perpetuata  incepand cu  ciclul primar.

Varsta timpurie de predare a cititului le favorizeaza pe fete si ii descalifica pe baieti. Astfel ca acestia nu se simt la fel de valorosi si capabili, insusindu-si imaginea de ratati sau invinsi. Iar imaginile arhetipale referitoare la baieti nu fac decat sa ne limiteze si mai mult capacitatea de a-i intelege. Atunci cand interpretam un comportament de-al baiatului ca fiind agresiv si intentionat, nu facem decat sa-l pedepsim de doua ori: o data pentru actul deliberat si apoi privandu-l de oportunitatea de a se apleca supra perspectivei emotionale.

Cand trasaturile normale ale unui baiat sunt privite ca aspecte negative ale dezvoltarii sale in ansamblu , acesta traieste sentimente de rusine, manie, tristete si vina. Neavand resursele emotionale disponibile, se descarca de povara acestora si se apara emotional prin egresiune sau izolare.

Atunci cand  vom incepe sa tinem cont in scoli de caracteristicile dezvoltarii biologice ale baietilor si le vom integra in programa scolara, le vom integra in stilurile de predare, le vom ridica povara maniei si nepotrivirii, oferindu-le libertatea de a fi.  

 

Crescandu-l pe Cain.

Sa ocrotim viata emotionala a baietilor

Dan Kindlon & Michael Thompson

 

Capitolul I

Desi fiecare baiat are povestea lui, toate povestile au acelasi punct comun – ignorarea si izolarea emotionala. Baietii, in general, se simt amenintati de complexitatea emotiilor si nu au experienta in exprimarea verbala a acestora. Tiparul general dupa care se ghideaza un baiat in cazurile in care se simte sub presiune, este acela de ” lupta sau fugi”.

Baietii se simt atat de speriati sau iritati de cicalile din partea familiei, aceste critici ii ranesc atat de mult, incat fie adopta un caracter agresiv, fie se izoleaza emotional. Devin tacuti sau nepasatori. Lumea baietilor este o lume complexa si plina de contradictii, iar pentru parinti poate reprezenta o mare provocare. Baietii au nevoie in acelasi timp de conectare dar si de independenta, aceasta dualitate provocandu-le destula confuzie si iritare.

In ceea ce priveste educatia primita, fetele sunt incurajate sa isi identifice si sa isi exprime emotiile in timp ce educatia baietilor se afla sub influenta stereotipurilor legate de barbatie si masculinitate. Baietii invata de mici sa isi nege sentimentele si sa isi reprime temerile. Exista aceste prejudecati legate de duritatea si masculinitatea unui baiat care il indeparteaza de lumea lui interioara si ii priveaza maturizarea emotionala. Astfel ei dispun de resurse limitate in gestionarea confilctelor si schimbarilor din viata. Baietii sunt educati in general sa se concentreze pe identificarea problemelor si rezolvarea lor, mai putin pe ceea ce simt si au nevoie (ei sau ceilalti).

Un baiat se confrunta cu presiunea si schimbarile adolescentei, se confrunta cu o cultura a barbatiei si duritatii. Neavand resursele emotionale necesare, raspunde cu furie sau ignoranta. Insa in spatele furiei se afla nevoia de dragoste, nevoia respectului de sine, acceptare din partea parintilor si  a grupului. El sufera si, ca urmare  a privarii de o educatie emotionala, aceasta suferinta inabusita iese, la un moment dat, sub forma rezultatelor scolare slabe, depresii, dependente, relatii problematice sau delicventa. Baietii au aceleasi temeri ca si fetele, teama de respingere si de esec.

Maturizarea emotionala este esentiala oricarui copil deoarece un copil frustrat poate deveni un adolescent furios, izolat emotional, un adult singur cu risc de depresie.

Pentru a reusi sa-si gestioneze viata emotionala fara furie si agresivitate, baietii au nevoie de un vocabular emotional si o educatie care sa le permita recunoasterea si exprimarea sentimentelor. Nu ne dorim ca baietii sa devina victimele propriilor emotii.

Toti baietii se nasc cu acelasi potential emotional ca si fetele. Daca incepem sa acordam atentie vulnerabilitatii unui baiat, sa-l ajutam sa-si onoreze si sa-si aprecieze viata emotionala, daca incepem sa le oferim un vocabular emotional incurajandu-i sa-l foloseasca, ii vom ajuta sa-si deschida inimile.

Cele 5 limbaje de iubire ale copiilor- Gary Chapman & Ross Campbell

“Toti parintii isi iubesc copii neconditionat insa din pacate isi exprima adesea iubirea intr-un mod conditionat.“

Fiecare copil percepe intr-un mod unic dragostea si afectiunea primita de la adult. Exista 5 moduri prin care copii inteleg, primesc si isi exprima iubirea.

  1. Mangaierile fizice;
  2. Cuvintele de incurajare;
  3. Timpul acordat;
  4. Darurile;
  5. Serviciile;

Fiecare copil are nevoie sa fie iubit diferit deoarece fiecare copil are personalitatea lui si percepe diferit iubirea. Nevoia de iubire a copilului se afla la baza tuturor celorlalte nevoi. Prin felul in care ne exprimam iubirea fata de copil acesta invata sa o exprime mai departe.

Studiile arata ca baza emotionala a copilului se formeaza in primele 18 luni de viata, in special in relatia mama-copil. Limbajul iubirii copilului, in aceasta perioada, consta in mangaieri fizice, vorbe bune si ingrijire tandra.

Cand incepe sa mearga copilul deprinde un simt al identitatii iar din receptor pasiv al iubirii se transforma in unul activ. El invata sa iubeasca si are tendinta sa devina posesiv cu cei dragi.

Baza iubirii focele-cinci-limbaje-de-iubire-ale-copiilor-3042rmata in primii ani de viata influenteaza capacitatea copilului de a invata si a se dezvolta complet.

Studiile arata ca starea emotionala a parintilor, relatia dintre ei si, in special, starea emotionala a mamei, influenteaza fetusul. Pe masura ce creste, copilul devine din ce in ce mai sensibil la emotiile adultilor din preajma lor, in special de starea emotionala a familiei.

Copiii receptioneaza si invata sa isi exprime iubirea prin toate cele 5 limbaje ale iubirii, insa unul li se potriveste cel mai bine si devine limbajul principal de comunicare si exprimare a iubirii.

Este esential sa descoperim canalul principal prin care un copil primeste si intelege iubirea, deoarece nestiind acest lucru, putem sa respingem inconstient modul prin care el se simte cel mai iubit si sa-i cream,  intr-un final,  frustrarea si nelinistea de a nu se simti iubit, de a se simti chiar abandonat sau neglijat.

Stiind canalul principal prin care copilul se simte cel mai iubit putem fi atenti in aceasta directie si putem reactiona, de fiecare data, cand copilul nostru are nevoie de a primi iubire in cel mai placut mod perceput de el, in modul prin care intelege cel mai bine iubirea primita, in modul in care se simte cel mai iubit.

Este destul de dificil sa descoperim limbajul principal prin care percepe iubirea un copil sub 5 ani, de aceea atentia noastra se va concentra in mod egal pe toate cele 5 limbaje.

Exprimarea iubirii prin mangaieri fizice poate fi realizata oricand si nu doar cu ocazii speciale. O sarutare pe frunte, o imbratisare, o mangaiere pe spate sau pe brat, o strangere de mana, toate sunt semne de iubire prin care copii se simt valorosi si importanti pentru adultii din viata lor.

Studiile arata ca mangaierile fizice ajuta la o mai buna dezvoltare a creierului copilului precum si la crearea unor conexiuni valoroase intre neuroni. Multi din copiii tinuti in brate, frecvent si constant, se dezvolta mai devreme din punct de vedere emotional.

Mangaierile fizice sunt esentiale in primii ani de viata iar copiii au nevoie de ele in egala masura, atat fetele cat si baietii. Prejudecata cum ca afectiunea fizica ar putea duce la efeminarea baiatului este falsa. Daca parintii mentin plin rezervorul emotional al copilului,  acesta va creste cu o stima de sine armonioasa si cu o identitate sexuala sanatoasa. Copiii au nevoie de mangaieri fizice in fiecare zi.

Intre 7 si 9 ani au la fel de mare nevoie de apropiere fizica doar ca aceasta este perioada in care ei trec printr-o negare si respingere a afectiunii fizice. Insa ei si-o exprima la aceasta varsta prin joaca: ‚Äúlupta corp la corp‚ÄĚ, ghionturile, ‚Äú bate palma‚ÄĚ . Atunci putem introduce mangaierile blande, la somn, in timpul povestilor de seara. Putem introduce imbratisarile de bun venit acasa sau trecutul mainii prin parul copilului.

Cu cat copilul inainteaza spre adolescenta nevoia lui de iubire creste si e necesar ca adultii din preajma lui sa ii ofere si mai multa iubire. In aceasta perioada fetele au nevoie de o mare cantitate de iubire din partea tatilor. Insa la aceasta varsta trebuie avut grija cand, cum si unde este exprimata iubirea prin mangaieri fizice. O mangaiere fizica de fata cu colegii il poate face pe copil sa se simta incomod sau sa se teama de ce vor crede acestia despre el.

Cand principalul limbaj de iubire al copilului este mangaierea fizica, acesta va insemna pentru el canalul principal de receptivitate, intelegere si exprimare a iubirii. Pentru acest copil mangaierile fizice sunt mult mai importante decat rostirea cuvintelor ‚Äúte iubesc‚ÄĚ, timpul petrecut impreuna, un cadou sau repararea bicicletei.

Copiii primesc iubire prin toate cele 5 limbaje dar, in acest caz, cel mai puternic mod de a le arata ca ii iubim o reprezinta mangaierile. Insa daca folosim apropierea fizica pentru a ne exprima mania, ei vor suferi mult mai profund.

Cuvintele blande, tandre si cele de incurajare au un rol esential in viata copilului, il hranesc emotional si ii da sentimentul valorii de sine si al sigurantei. Prin aceste cuvinte copilul intelege cat de valoros si important este el in viata familiei.

Daca insa cuvintele sunt folosite cu asprime, exprimand frustrarea, pedeapsa si invinuirile, acestea toate vor afecta increderea si siguranta de sine a copilului.

Copiii primesc mesajele emotionale inca inainte de a intelege cuvintele. Ei percep foarte bine tonul vocii, blandetea, atmosfera calduroasa, mimica si gestica.

Lauda si dragostea sunt transmise copilului prin mesaje. Insa e bine sa facem o diferenta intre iubirea si afectiune neconditionate, care reprezinta exprimarea si acceptarea, recunoasterea existentei copilului de lauda,  care e necesar sa fie spusa atunci cand copilul simte ca detine controlul a ceva ce face, e mandru de acest lucru si se asteapta la un compliment.

Copilul are nevoie de incurajari si cuvinte blande in fiecare zi,  mai ales ca la inceputul vietii orice experienta este una noua si provocatoare.

Pentru copiii al carui limbaj principal de iubire il reprezinta cuvintele de incurajare, adultii au nevoie sa acorde o atentie sporita limbajului si felului in care rostesc cuvintele. Au nevoie sa isi exprima frecvent iubirea fata de acesti copii prin cuvinte blande si calauzitoare, cu intelegere si rabdare. Cuvintele ‚Äú te iubesc‚ÄĚ trebuiesc exprimate, intotdeauna, fara sa fie urmate de formulari conditionate. Si asta e valabil pentru toti copiii, dar in special pentru cei care au ca principal canal de receptie a iubirii cuvintele de incurajare.

Pentru cei care au ca principal limbaj de iubire ‚Äú timpul acordat‚ÄĚ, acestia se simt cu adevarat iubiti cand primesc din partea adultilor atentie totala. Toti copiii au nevoie de prezenta totala a parintilor. Acest timp de calitate petrecut impreuna reprezinta cel mai minunat cadou pe care si-l doresc, si de care au cea mai mare nevoie, deoarece le satisface nevoia iubirii neconditionate.

Pentru acesti copii, cel mai important lucru in acest timp acordat nu este ceea ce faceti propriu zis, ci faptul ca sunteti impreuna, ca faceti ceva impreuna. In acest context, contactul vizual plin de blandete, afectiune, intelegere, are un rol esential. Aceste priviri il asigura pe copil ca este iubit, acceptat si ca se afla in siguranta.

Daca va priviti copilul in acest mod doar cand va face pe plac, cadeti in capcana exprimarii iubirii conditionate. Aceasta poate afecta in mod negativ dezvoltarea personala a copilului.

Timpul acordat presupune si impartasirea sentimentelor, a nevoilor si a gandurilor. Povestile si conversatiile sunt instrumente esentiale in petrecerea timpului impreuna.

Planificarea timpului petrecut impreuna va pregateste, emotional si fizic, pentru acest moment iar copilul are siguranta ca va primi ceea ce are nevoie, intr-un timp stabilit de comun acord.

Daca timpul acordat este principalul limbaj de iubire al copilului atunci, fara o cantitate suficienta de timp petrecut impreuna si fara atentia necesara,  copilul poate fi nesigur de dragostea pe care i-o purtati.

Copiii care au ca principal limbaj de iubire darurile vor fi foarte atenti la mici detalii precum felul in care sunt impachetate cadourile, cat de original sunt facute. Vor fi entuziasmati si vor discuta despre hartie, despre cat de bine arata, pentru ca toate aceste mici detalii pentru ei simbolizeaza grija, iubirea si atentia voastra.

La primirea darului, acesti copii au nevoie sa primeasca atentie neconditionata. Pentru ei pot fi cadouri ori cat de mici, insa fiecare din acestea le aminteste ca sunt iubiti. Conteaza ca v-ati gandit la ei.

Atentie ca darurile sa vina in momente simple, cu sinceritate si iubire neconditionata si nu ca o forma de rasplatire a unui comportament.

Pentru copilul care are ca principal limbaj de iubire serviciile, rugamintea lui de a-l ajuta sa repare bicicleta sau sa coase rochia la papusa sunt de fapt nevoi de iubire si conectare  pe care le simte in acel moment. Serviciile oferite copiilor cu iubire neconditionata, si nu din obligatie sau sub forma de rasplata, ii invata pe copii ca la randul lor, sa le ofere in acelasi mod si celorlalti.

Desi este important sa descoperim principalul limbaj de iubire al copilului, pentru a-i darui si exprima iubirea noastra neconditionata in modul prin care el o intelege si o primeste cel mai bine, nu trebuie sa uitam si de celelalte patru limbaje, sau sa ramanem fixati pe unul singur.

Copiii trec prin schimbari diverse in etape diferite de varsta si e important sa fim atenti la cum isi exprima ei iubirea fata de ceilalti si la cererile pe care le fac pentru a o primi. Asa putem vedea ca preferintele prin care isi doresc sa primeasca dragostea adultului se schimba.

E important, desi cunoastem limbajul principal de iubire al copilului nostru, sa ne exprimam iubirea fata de el in toate cele cinci limbaje, invatandu-l astfel sa daruiasca la randu-i propria iubire, in modurile preferate de ceilalti.

De asemenea felul in care ii invatam pe copii sa isi stapaneasca mania va influenta dezvoltarea sa interioara, rezultatele la scoala si gestionarea vietii emotionale, inclusiv stabilirea raportului cu autoritatea.

Si cum copiii invata din exemplul adultilor pe care ii au in preajma, in special de la parinti, primul pas este sa ne cunoastem felul propriu in care percem si gestionam mania, noi ca adulti, pentru a o putea gestiona si exprima matur. Astfel vor invata si copiii nostrii sa faca asemenea. Gestionarea si exprimarea maniei este de dorit sa se realizeze inca de la varste fragede. Insa din nou, pentru a-i invata pe copiii sa-si gestioneze mania, mai intai sa ne asiguram ca le oferim dragostea neconditionata de care au nevoie.